M-am regasit in acest articol scris de Dragos Manac si cu permisiunea lui, vi-l redau integral mai jos:

[…]

Cu foarte multi ani in urma, venisem in Bucuresti sa cumpar un calculator pentru o cunostinta. Pentru ca se scumpisera componentele, eram la limita cu banii. Asa ca am carat acel calculator nenorocit cu monitor CRT, mai mult de un kilometru, pe jos. Dupa care am luat tramvaiul cateva statii ca sa ajung la Gara de Nord. Un chin stupid, ca sa nu platesc o calatorie “scumpa” cu taxiul.

Am livrat calculatorul si am castigat biletul de tren dus-intors plus cateva zile de munca sa-l fac sa mearga perfect. Cumparatorul a fost vag nemultumit. Mi-am platit mancarea si biletul de tramvai, dar am primit 2 pahare de cola drept rasplata. Apoi, mi-am dat seama de dimensiunea prostiei mele.

Au trecut niste ani. Imi amintesc prima conferinta globala de IT la care am participat impreuna cu o delegatie de companii romanesti. Era in Orlando, Florida. Pentru prima oara m-am simtit eminamente prost. Am avut sentimentul taranului irelevant, pe care l-am simtit mult mai puternic decat atunci cand mi-am refuzat o calatorie cu taxiul.

Unul dintre expozantii si participantii la acea conferinta era un american cu o firma in Romania. A avut decenta sa imi explice de ce suntem complet deconectati de realitate. Mi-a explicat de ce nu se varsa alune intr-o farfurie de plastic in care baga toata lumea mana. De ce unii dintre vizitatori erau fizic scarbiti de ofranda noastra formata din alune si biscuitei varsati. Mi-a explicat de ce e ridicol sa spui ca ai $60 capital social si 3 angajati, cand expui langa o firma cu 5000 de angajati pe 3 continente. In fine, mi-a explicat de ce noi suntem nimeni. A facut-o fara aere de superioritate si mi-a castigat respectul pe care i-l port si astazi.

Imi amintesc sesiunile de intrebari si raspunsuri de la conferintele la care participam incercand sa promovez Linux, Open Source si mai apoi cloud computing. Cand veneau intrebarile si comentariile stiam ca o sa ajung rapid intr-un punct in care o sa-mi fie ciuda, o sa vreau sa raspund taios si nepoliticos si o sa fiu nevoit sa ma cenzurez. Lucrul care ma infuria cel mai tare era lipsa de relevanta. Desigur, erau si intrebari bune, dar acestea erau exceptia. Ceva era putred…

Din dialogul meu cu partnerii straini mi-am dat seama rapid ca e ceva in neregula cu punctul meu de vedere, cu obiectiile si cu intrebarile mele. Cel mai des eram ignorat. Atunci cand insistam fie eram respins politicos si formal, fie mi se oferea un raspuns vag si nemultumitor. Era clar ca problema depasea expunerea mea, tinea de mine.

A fost nevoie sa calatoresc si sa am suficient de a face cu oameni de business din US ca sa inteleg problema fundamentala, anume unghiul romanesc.

In lipsa unui cuvant mai bun, denumesc unghiul romanesc viziunea si abordarea realitatii in discutii de catre cei crescuti in cultura romaneasca.

Invariabil, unghiul romanesc are urmatoarele atribute:

• Adancime. Vedem mereu mult mai mult decat evidentul.
• Neincredere. Orice observatie este marcata de frica, suspiciune si scenarii.
• Detalii. Focusul este pe o problema a sistemului, pe un aspect incomplet sau incoerent, pe un detaliu.
• Nemarginire. Totul este infinit. Orice poate fi maruntit sau extins pana acolo unde nu mai are sens sa faci nimic sau deja stii tot.
• Nepractic. Finalitatea, implinirea, latura practica sunt la randul lor detalii, nu scopul.
• Inteligenta. Exista din plin, dar este folosita in scopuri proaste. Nu face decat sa amplifice impactul negativ si sa hraneasca egouri mici.
• Irelevant. Daca nu era deja evident, nu poti avea o pozitie relevanta cu atributele de mai sus.
• Impotent. Cel mai dureros, unghiul romanesc te pune in pozitia de a nu actiona si de a argumenta la nesfarsit despre cum orice nu se poate.

Nu degeaba Miorita este balada nepereche a romanilor. Prezinta unghiul romanesc in toata splendoarea lui. Ciobanul afla ca urmeaza un atentat asupra vietii sale, asa ca isi face testamentul, vorbeste cu oile si delireaza, in mare. De ce trebuie sa gasim semnificatie adanca in asta? De ce nu se inarmeaza, sa se apere? De ce nu isi negociaza retragerea, cel putin? De ce e admirabila atitudinea sa?

De la americani am invatat cum se fac afaceri. In mod special, din interactiunea cu oamenii din jurul Google am invatat cum se trateaza unghiul romanesc: il ignori. Pentru ca nu are nicio valoare pragmatica, este o pierdere de timp ce trebuie evitata.

La intrebarile venite din unghiul romanesc poti raspunde in 2 feluri:

1. Ignorand pozitia si incarcarea intrebarii si formuland un raspuns practic, util.
2. Desfiintand intrebarea. E varianta nepopulara si interminabila daca ai de a face cu un public energic. Unii invata din asta. Eu asa am invatat, fortat.

Nimic nu e mai neplacut decat sa iti dai seama ca nu esti doar prost, ci si irelevant. Istorioarele de la inceputul articolului au fost pentru mine semnele de alarma in acest sens. Sunt bucuros ca am avut ocazia sa ma trezesc.

Alt produs al unghiului romanesc este ca ne plangem la nesfarsit. M-a lovit cand mi-a zis un (alt) american “singurul lucru care nu-mi place la romani este ca se vaieta mereu”. Evident, ma vaietasem si eu cu cateva minute mai inainte. Sa fie clar – a te vaieta inseamna sa te plangi fara sa oferi o solutie, fara sa existe o rezolutie, fara sa inveti inceva, fara sa intelegi ceva, fara sa schimbi ceva. Suna cunoscut?

Inca ma surprind adoptand unghiul romanesc, desi am facut eforturi majore sa il evit. O metoda de auto-corectie este sa ma asigur ca pozitia mea nu are atributele negative de mai sus.

Am plecat din tara fix pentru ca oricat de limitat as fi, nu sunt ciobanul din Miorita. Observatiile “scrii ca sa te plangi / te jelesti pentru atentie / doar faci pe desteptul” sunt inutile si aberante si vin fix din acel unghi romanesc.

Scopul meu e sa-i avertizez si pe altii, sa-i ajut sa se trezeasca, daca vor. Ca efect secundar, pot sa discut mai clar cu oameni de care imi pasa.

Cat despre afaceri si orice tranzactie cu romanii, mi-am promis sa fiu cat de retinut se poate. E imposibil sa faci ceva extraordinar alaturi de oameni care vad viata din unghiul romanesc. De aceea prefer sa lucrez cu straini.

Cata vreme activam in Romania am considerat experienta internationala ca fiind cel mai mare avantaj la orice interviu de angajare. 3 luni de Work & Travel in US fac mai mult in practica decat orice facultate romaneasca. Altfel, cultura romaneasca te formeaza pentru esec.

Inchei aici pentru ca cei care puteau sa inteleaga au inteles deja. Ceilalti nu ma intereseaza, la fel cum nu ma intereseaza o dezbatere pe aceasta tema. Puteti sa ma injurati linistiti, sa-mi aratati limitele, sa-mi tineti teorii interminabile, intr-un ocean de (j)unghiuri romanesti.

[…]

Daca v-a placut, va recomand si blogul lui personal!